<%
pID=Request.QueryString("ID")
Set cnn = CreateObject("ADODB.Connection")
Set rs = CreateObject("ADODB.Recordset")
cnn.open "Provider=Microsoft.Jet.OLEDB.4.0; Data Source=D:\web\beatificazione\DB\DBTestimonianze.mdb"
rs.open "SELECT * FROM Testimonianze WHERE (ID =" & pID*1 & ")",cnn,1,3
if not(rs.BOF and rs.EOF) then
rs.MoveFirst
do while rs.EOF=false
%>
Roma, 6.III.1979
Totus Tuus
ego sum
(şi adăugările
succesive)
În numele
PreaSfintei Treimi. Amin.
” Vegheaţi
pentru că nu ştiţi în ce zi va sosi Stăpânul vostru ” (cf. Mt 24, 42) –
aceste cuvinte îmi amintesc de ultima chemare care, va avea loc în momentul în
care Domnul va voi. Doresc să-l urmez şi doresc ca tot ceea ce face parte din
viaţa mea pământească să mă pregătească pentru acest moment. Nu ştiu când va
veni acesta dar, ca şi toate celălalte şi acest moment îl depun în mâinile Mamei
Învăţătorului meu: Totus Tuus. Tot în mâinile ei materne las toate şi pe
toţi cei de care m-au legat viaţa şi vocaţia mea. În aceste mâini las mai ales
Biserica şi naţiunea mea şi toată omenirea. Le mulţumesc tuturor. Cer iertare
tuturor. Cer şi rugăciune pentru ca milostivirea lui Dumnezeu să se arate mai
mare decât slăbiciunea şi nevrednicia mea.
În timpul
exerciţiilor spirituale am recitit testamentul Sfântului Părinte Paul al VI-lea.
Această lectură m-a îndemnat să scriu prezentul testament. Nu las în urma mea
nici o proprietate de care să trebuiască să se dispună. Cât priveşte lucrurile
de folosinţă zilnică care îmi trebuiau, cer să se împartă aşa cum vă va părea
oportun. Notiţele personale să fie arse. Cer ca de acestea să se ocupe părintele
Stanislav, căruia îi mulţumesc pentru colaborarea şi ajutorul atât de îndelungat
în ani şi atât de plin de înţelegere. Toate celălalte mulţumiri, în schimb, le
păstrez însă în inimă în faţa lui Dumnezeu însuşi, pentru că este greu să le
exprim.
Cât priveşte
înmormântarea, repet aceleaşi dispoziţii pe care le-a dat Sfântul Părinte Paul
al VI-lea (aici este o notă în margine: mormântul în pământ, nu în
sarcofag, 13.03.1992). Locul îl vor decide Colegiul Cardinalilor şi
Conaţionalii.
<< apud
Dominum misericordia et copiosa apud Eum redemptio >>
Ioan Paul pp.
II
Roma,
6.03.1979
După moarte cer
Sfinte Liturghii şi rugăciuni.
5.03.1990
Foaie fără dată.
Exprim cea mai
profundă încredere că în ciuda întregii mele slăbiciuni, Domnul îmi va dărui
toate harurile necesare pentru a înfrunta după voinţa Sa orice datorie,
încercare şi suferinţă pe care le va cere de la slujitorul Său în cursul vieţii.
Am încrederea că nu va permite niciodată ca, prin vreo atitudine de a mea:
cuvinte, fapte sau omisiuni, sa pot trăda datoriile mele în acest Scaun Petrin.
22.02 –
1.03.1980
Şi în timpul
acestor exerciţii spirituale am reflectat asupra adevărului Preoţiei lui Cristos
în perspectiva de acea Trecere care pentru fiecare dintre noi este momentul
propriei morţi. De plecarea din această lume – pentru a ne naşte în cealalta,
pentru lumea viitoare, semn elocvent (adăugat deasupra: decisiv) este
pentru noi Învierea lui Cristos.
Am citit, deci,
redactarea testamentului meu de anul trecut, făcută şi aceasta în timpul
exerciţiilor spirituale – l-am comparat cu testamentul marelui meu Predecesor şi
Părinte Paul al VI-lea, cu acea mărturie sublimă despre moartea unui creştin şi
a unui Papă – şi am reânnoit în mine conştiinţa întrebărilor la care se referă
redactarea din 6.III.1979 pregătită de mine mai degrabă în mod provizoriu.
Astăzi doresc să adaug la ea numai acest lucru, că fiecare dintre noi trebuie să
ţină cont de perspectiva morţii. Şi trebuie să fie pregătit pentru a se prezenta
în faţa Domnului şi al Judecătorului – în acelaşi timp Răscumpărător şi Tată.
Aşadar, iau şi eu în consideraţie acest fapt în mod continuu încredinţînd acel
moment decisiv Maicii lui Cristos şi a Bisericii – Maicii speranţei mele.
Timpurile în
care trăim sunt nespus de dificile şi neliniştite. A devenit dificilă şi grea şi
calea Bisericii, încercare caracteristică a acestor timpuri – atât pentru
Credincioşi cât şi pentru Păstori. În unele Ţări (cum este de exemplu cea ce am
citit în timpul exerciţiilor spirituale) Biserica se află într-o aşa perioadă de
persecuţie care nu este inferioară celei din primele secole, dimpotrivă, le
depăşeşte prin gradul de cruzime şi de ură. Sanguis martyrum – semen
christianorum. Şi mai mult de acesta – atâtea persoane dispar în mod
nevinovat, chiar şi în această ţară în care trăim....
Doresc încă o
dată să mă încredinţez total harului Domnului. El însuşi va hotărî când şi cum
trebuie să termin viaţa mea pământească şi ministerul pastoral. În viaţă şi în
moarte Totus Tuus prin mijlocirea Neprihănitei. Acceptând acum această
moarte, sper ca Isus Cristos să-mi dea harul pentru ultima trecere, adică
Paştele (meu). Sper să fie de folos acestei cauze căruia caut să-i slujesc:
mântuirea oamenilor, salvarea familiei umane şi în ea toate naţiunile şi
popoarele (între ele inima se îndreaptă în mod particular la Patria mea
pământească), cu beneficiu pentru persoanele care mi-au fost încredinţate în mod
deosebit, pentru situaţia Bisericii, pentru gloria aceluiaşi Dumnezeu.
Nu doresc să
adug nimic la ceea ce am scris cu un an în urmă – doar să exprim promptitudinea
şi în contemporan această încredere, la care m-au dispus din nou aceste
exerciţii spirituale.
Ioan Paul II
5.03.1990
În cursul
exerciţiilor spirituale din acest an am citit (de mai multe ori) textul
testamentului din 6.03.1979. În ciuda faptului că încă îl consider ca provizoriu
(nu definitiv) îl las în forma în care există. Nu schimb (deocamdată) nimic şi
nici nu adaug, cât priveşte dispoziţiile în el conţinute.
Atentatul la
viaţa mea din 13.05.1981, a confirmat într-un fel exactitatea cuvintelor scrise
în perioada exerciţiilor spirituale din 1980 (24.02 – 1.03).
Cu atât mai
profund simt că mă aflu total în mâinile lui Dumnezeu – şi rămân încontinuu la
dispoziţia Domnului meu, încredinţându-mă Lui în Neprihănita Sa Mamă Totus
Tuus.
Ioan Paul II
5.03.1982
În legătură cu
ultima frază din testamentul meu din 6.03.1979 (<< Despre locul / adică locul
înmormântării / să decidă Colegiul Cardinalilor şi Conaţionalii >> - clarific că
am în minte: mitropolitul de Cracovia sau Consiliul General al Episcopatului din
Polonia – Colegiului Cardinalilor cer să satisfacă, pe cât posibil eventualele
cereri ale celor mai sus menţionaţi.
1.03.1985
(în cursul exerciţiilor spirituale)
Iarăşi – cât
priveşte expresia << Colegiul Cardinalilor şi Conaţionalii >>; << Colegiul
Cardinalilor >> nu are nici o obligaţie de a interpela cu privire la această
temă pe <<Conaţionali >>, cu toate acestea poate să o facă dacă va considera de
drept pentru un motiv sau altul.
Ioan Paul II
(12 – 18.03)
Exerciţiile
spirituale din anul jubilar 2000
A. D.
17.03.2000
[pentru testament]
Atunci cănd în
ziua de 16 octombrie 1978, conclavul cardinalilor l-a ales pe Ioan Paul al
II-lea, Primatul Poloniei Card. Stefan Wyszynski mi-a spus: << Misiunea noului
papă va fi de a introduce Biserica în mileniul al treilea >>. Nu stiu dacă repet
exact fraza, dar cel puţin acesta era sensul la ceea ce am auzit atunci. A spus
aceasta Omul care a intrat în istorie ca Primatul Mileniului. Un mare Primat. Am
fost martorul misiunii sale, al încredinţării sale totale. Al luptelor sale: al
victorie sale >>. Victoria, când va veni, va fi o victorie prin Maria >> -
aceste cuvinte ale Predecesorului său, Card. August Hlond, obişnuia să le repete
Primatul Mileniului.
În felul acesta
am fost într-un fel pregătit pentru misiunea care, în ziua de 16 octombrie s-a
presentat în faţa mea. În momentul în care scriu aceste cuvinte, Anul Jubilar
din 2000 este deja o realitate în desfăşurare. În noaptea de 24 decembrie 1999 a
fost deschisă simbolica Poartă a Marelui Jubileu din Bazilica Sfântul Petru, pe
urmă acea din Sfântul Ioan în Lateran, apoi la Sfânta Maria Maggiore – în
ultima zi din an, iar în ziua de 19 ianuarie poarta Bazilicii sfântul Paul
fuori le mura. Acest ultim eveniment prin caracterul său ecumenic, a rămas
întipărit în memorie în mod deosebit.
Pe măsură ce
anul jubilar 2000 continuă, zi după zi se închide în spatele nostru secolul al
douăzecilea şi se deschide secolul al douăzeci şi unulea. Conform planurilor
Providenţei mi-a fost dat să trăiesc în secolul dificil care trece în trecut şi
acum în anul în care vârsta vieţii mele ajunge la optzeci de ani (<<
octogesima adveniens >>), trebuie să mă întreb dacă nu este momentul de a
repeta cu Simeon din Biblie, << Nunc dimittis >>.
În ziua de 13
martie 1981, ziua atentatului împotriva papei în timpul audienţei generale în
Piaţa Sfântul Petru, Divina Providenţă m-a salvat în mod miraculos de la moarte.
Cel care este singurul Domn al vieţii şi al morţii El însuşi mi-a prelungit
viaţa, într-un anumit fel mi-a dăruit-o din nou. Din acest moment ea aparţine şi
mai mult Lui. Sper că El mă va ajuta să recunosc până când trebuie să continui
acest serviciu la care m-a chemat în ziua de 16 octombrie 1978. Îi cer să mă
cheme când El însuşi va voi. << În viaţă şi în moarte noi îi aparţinem
Domnului... suntem ai Domnului >> (Rm 14, 8). Sper ca de aceea până când
îmi va fi dat să îndeplinesc slujirea Petrină în Biserică, Milostivirea lui
Dumnezeu să-mi dea forţele necesare pentru această slujire.
Ca în fiecare an
în timpul exerciţiilor spirituale am citit testamentul meu din 6.03.1979.
Continui să menţin dispoziţiile conţinute în el. Ceea ce atunci şi apoi s-a
adăugat în timpul exerciţiilor spirituale care au urmat constitue o reflecţie a
unei situaţii generale dificilă şi încercată care a marcat anii optzeci. Din
toamna anului 1989 această situaţie s-a schimbat. Ultimul deceniu al secolului
trecut a fost liber de tensiunile precedente; aceasta nu înseamnă că nu a adus
cu sine noi probleme şi dificultăţi. În mod deosebit să fie laudă divinei
Providenţe pentru aceasta, că perioada aşa-numită a << războiului rece >>
s-a terminat fără violentul conflict nuclear al cărui pericol apăsa
asupre lumii în perioada precedentă.
Fiind în pragul
mileniului al treilea << In medio Ecclesiae >>, doresc încă o dată să-mi
exprim mulţumirea către Duhul Sfânt pentru marele dar al Conciliului
Vatican II, faţă de care împreună cu întreaga Biserică – şi mai ales cu
întregul episcopat – mă simt dator. Sunt convins că şi pe mai departe noile
generaţii vor lua din bogăţiile pe care acest Conciliu din secolul al XX-lea
le-a dăruit. Ca episcop care am participat la eventul conciliar din prima până
în ultima zi, doresc să încredinţez acest mare patrimoniu tuturor celor care
sunt sau vor fi chemaţi în viitor să-l realizeze. Din partea mea îi mulţumesc
Păstorului etern care mi-a permis să slujesc această mare cauză în cursul
tuturor anilor pontificatului meu.
<< In medio
Ecclesiae >>... din primii ani ai slujirii episcopale – tocmai datorită
Conciliului – mi-a fost dat să experimentez comuniunea fraternă a
Episcopatului. Ca preot al Arhidiecezei de Cracovia experimentasem ce era
comuniunea fraternă a preoţilor – Conciliul a deschis o nouă dimensiune a
acestei experienţe.
Câte persoane ar
trebui să amintesc aici. Probabil că Domnul Dumnezeu a chemat la el pe
majoritatea dintre ei – cât priveşte pe cei care mai sunt încă pe aici cuvintele
din acest testament să-i amintească pe toţi şi de pretutindeni, oriunde se vor
afla.
În cursul celor
peste douăzeci de ani de când desfăşor slujirea Petrină << in medio
Ecclesiae >> am experimentat colaborarea binevoitoare şi deosebit de rodnică
a atâtor Cardinali, Arhiepiscopi şi Episcopi, a atâtor preoţi, a atâtor persoane
consacrate – Fraţi şi Surori – în sfârşit a atâtor persoane laice în ambientul
Curiei, în Vicariatul Diecezei de Roma ca şi din afara acestor ambiente.
Cum să nu
îmbrăţişez cu o amintire recunoscătoare toate Episcopatele din lume cu care m-am
întâlnit cu ocazia vizitelor << ad limina Apostolorum >>! Cum să nu
amintesc pe atâţi Fraţi creştini – necatolici! Şi pe rabinul de Roma şi aşa pe
numeroşii reprezentanţi ale religiilor necreştine! Şi pe câţi reprezentanţi din
lumea culturii, a ştiinţei, a politicii, a mijloacelor comunicaţiilor sociale!
Pe măsură ce se
apropie limita vieţii mele pământeşti mă întorc cu amintirea la început, la
părinţii mei, la fratele şi la sora mea (pe care nu am cunoscut-o pentru că a
murit înainte de naşterea mea), la parohia din Wadowice unde am fost botezat, la
acel oraş al tinereţii mele, la cei de o vârstă cu mine, colege şi colegi de la
şcoala elementară, de la liceu, de la universitate, până în timpurile ocupaţiei
când am lucrat ca muncitor şi apoi la parohia din Niegowic, la cea cracoviană a
Sf. Florian, la pastoraţia academicienilor, la mediu..., la toate mediile..., la
Cracovia şi la Roma..., la persoanele care mi-au fost încredinţate în mod
special de către Domnul.
Tuturor vreu să
le spun un singur lucru: << Dumnezeu să vă răsplătească >>.
<< In manus
tuas, Domine, commendo spiritum meum >>.
A. D.
17.03.2000
